Este Victor Jara. Mort in lovitura de stat din Chile acum multi ani. Atunci cind a fost asasinat si Salvador Allende.
Mi-am amintit de multe cind am dat peste acest cintec. De tineretea mea. De lovitura de stat din Chile. De asasinarea lui Che. De primul tractor pe care l-am vazut pe cind aveam vreo 3-4 ani. Era rosu si mare si avea senile.
De primul film, la Caminul din sat. Niste umbre pe o pinza mare din care nu am inteles nimic. Ulterior am dedus ca trebuia sa fie Mitrea Cocor. Era cu tarani. Era ptin 1956-57.
De vremea cind pe ulitele satului treceau oamenii imbracati in alb. Pe urma au inceput sa fie numai pe jumatate albi. Aveau fie pantaloni de alta culoare, fie camasa. Pe urma au fost numai in haine ”nemtesti”. Ati femeile cit si barbatii.
De vremea cind ne inotrceam de undeva in caruta cu mosu. Si mosu ne certa. Sa nu ne dam jos din caruta ca sa nu intram pe pamintul altora. Trebuia sa ne tinem numai de drum si eram copii. Puteam sa gresim.
Pe urma regula n-a mai fost utila. Se facuse colectivizarea si puteam sa megem pe oriune.
singur, singur, singur, intr-un han departe, doarme si hangiul, zarile-s desarte…
Just another WordPress.com weblog
Comentarii recente
geomarz la De ce nu se incheaga laptele d… tatiana la De ce nu se incheaga laptele d… geomarz la Profesorul Mihail Anton geomarz la Profesorul Mihail Anton geomarz la Profesorul Mihail Anton A fost odată la Profesorul Mihail Anton Luiza la Profesorul Mihail Anton Ioana Cajal la Cum se produce urda… Gabriel Marius la Cum se produce urda… Catalin la Cum se produce urda…
singur, singur, singur, intr-un han departe, doarme si hangiul, zarile-s desarte... 
De la ce varsta raman primele amintiri? La mine prima a fost doar interesanta.
Dar a doua a fost de groaza. Eram acasa doar cu Buna (bunica paterna). Au intrat cativa oameni si s-au asezat la masa. Nu mai stiu daca au cerut ceva (mancare, bautura) sau daca au primit ceva. Stiu doar ca unul a scos un cutit mare (o sabie? o baioneta?) si l-a asezat pe masa, in fata sa. Asta m-a speriat. Mai stiu doar ca dupa ce au plecat, am intrebat-o pe buna: „Cine or fost astia?” „Colectorii” a venit sec raspunsul.
Stiti cine au fost colectorii? Principalul instrument al PMR pentru colectarea hranei ieftine, aproape gratis, pentru „clasa muncitoare” in expansiune…s-a scris si se scrie mult despre colectivizarea fortata, despre deportarile din Baragan, despre detinutii politici, dar prea putin despre institutia colectorilor…
Primele amintiri sint in functie de fiecare persoana. Ale mele sint cu siguranta de la doi ani si jumatate. Posibil si mai devreme.
Colectivizarea am trait-o. Si inainte de colectivizare, intovarasirea. Imi amintesc ultimii boi pe care i-a vindut si a cumparat o pereche de minji.
Cu siguranta imi amintesc din 55 (m-am nascut in 53).
Mosul meu a venit din unul dintre razboaie cu o baioneta din care si-a facut un cutit. Il mai tin minte. Avea doua taisuri.
Si la noi au venit prin 57-58 sa caute carti interzise. Baba i-a dat afara. Nu i-a lasat sa intre in casa.
Dar teroarea colectorilor, ati trait-o? Banuiesc ca nu. Obligatia cotelor, planul de culturi – atata grau, atata porumb, atata … mac, toate erau prinse in plan, indiferent daca aveai conditii sau nu, si pentru toate trebuia sa se dea cote – cote care erau mai mari decat productia. Colectorii trebuiau sa adune produsele agricole, dar nu prea mai aveau ce, pentru ca atunci a fost o prima perioada a pamanturilor nelucrate…luau tot ce gaseau prin casa si avea ceva valoare: cilimuri, caldarea de arama, animale…strabunicul meu a facut jumatate de an puscarie pentru o jumatate de sac de orz „dosit”…strabunicul sotiei pentru „sabotaj”, asa se incadra nepredarea cotelor obligatorii – sabotaj.
Cotele au fost inainte ca eu sa am amintiri. AM auzit de ele.
Nici eu nu am amintiri despre cote. Doar despre acei colectori si despre cutitul lor urias…In schimb, mi s-a povestit. In familie. Asa, sa nu se uite.
Fiecare isi are amintirile lui la care tine. Si nu vrea sa se uite. Doar ca de cele mai multe ori fiecare doreste altceva.
Asta e!