Picmiedzul

Am aflat ce este acesta. Deci, picmiedzul este magiun, dar in graiul banatean. In postul anterior am povestit cum am facut eu picmiedz. Intre timp mi-am amintit cum sa facea in copilaria mea. Si de aici am ajuns la evolutia lumii. Sa nu rideti, asa este. Un lucru de nimic cum este producerea unei paste comestibile care se poate depozita pentru cel putin un an te poate face sa intelegi lumea… Si sa intelegi ca nimic nu este fix in societatea umana. Nu am inventat eu nimic. Doar am vazut. Am avut destul timp sa constat ce spunea un grec “Panta raei” adica “Totul curge”.

In copilaria mea,  la iceputul ei, existau mai multe momente cruciale in evolutia anului.Unul dintre acestea era prepararea picmiedzului. In primii mei ani de viata, cind toate lucrurile din jurul meu erau  mari iar cei mai buni prieteni erau cateii si pisoii, Baba si Mosu anuntau catre mijlocul toamnei “Ne ducem mine noapte la Pietroasa sa facem picmiedz.”

Aceasta expeditie se realize cu caruta in care plecau cu niste prune speciale, din cele “bistrita” care nu au coaja acra la fiert si se desprind usor de pe simbure, banuiesc ca si lemne, si se intorceau cu un vas de vreo 10-15 kilograme de picmiedz.

In ce consta activitatea si de ce nu se putea face acasa ci numai in satul acela de nemti din vecinatatea noastra ? Aveam sa aflu dupa doi trei ani.

In ultima toaman in care au facut asa ceva, am aflat ca au adormit aolo, la Pietroasa, noaptea si au ars caldarea nemtoanei.

In anul urmator de prin vara , Baba a inceput sa se pregateasca.

Pentru caldarea noastra mare, de arama de 50 de litri a facut un capac de lemn, din fragmente speciale din cele care erau folosite pentru acoperirea si presare in cada de varza si cea de brinza. Le-a unit in doua jumatati cu niste stinghii si a cerut sa i se faca  un orificiu central. Pe urma a cerut sa i se faca un fel de elice, cu dimensiuni egale cu diametru inferior al fundului caldarii cu  margine inferioara slefuita cu grija ca sa se potriveasca perfect cu gavanul rotund care era fundul acestei caldari.

Pe urma a aparut si o ruda de vreo doi metri si jumatate. Unul dintre capetele ei a fost scobit cu grina jub forma de cruce care se imbuca perfect peste elicea de care v-am vorbit. Cam la jumatatea ei, a rudei, s-a montat un brat cu balama care permitea ca angrenajul sa fie miscat inainte si inapoi de la distanta de vre-un metru si jumatate, daca nu ceva mai mult. Si, in sfirsit, s-a batut intr-un corn al tirnatului grajdiului o ansa dintr-o curea lata care reprezenta punctual superior de sprijin al intregului angrenaj.

Deci, revenim. Sub anasa cu pricina s-a realizat o vatra de ardere cu ajutorul catorva caramizi dispuse in triunghi care aveau functie de a sustine caldarea. S-a asezat caldarea pe suport. In caldare s-a introdus fluturele adica structura aceea sub forma de elice. Peste fluture s-a asezat fest ruda cu pricina al carui capat superior a fost introdus in ansa de piele din tavan. Cu maneta laterala s-a vazut ca totul se misca cum trebuie. Maneta ne-a fost incredintata, noua, copiilor, sustinindu-se ca este o treaba usoara, stai pe scaun si impinge inainte si inapoi de un bat…

In caldare s-au pus prunele fara simburi, s-a acoperit cu capacul ca gaura, s- dat foc si s-a inceput procesarea…

Adica sa impinge inainte si inapoi de maneta in timp ce focul ardea iar prunele incepeau sa se topeasca…

Sa nu va imaginati ca este ceva simplu, totusi.

Cel mai greu este sa ai suficienta rabdare. Cele 20-30 de kilograme de prune se topesc lent, pe urma se apuca sa curga, pe urma, daca te opresti din impinsul manetei se prin de fund si se afuma…pe urma se stinge focul si cine mai stie ce se poate intimpla…In afara de ziua care se termina si seara care vine si lumina care nu  mai este…

In general, cam pe la primele ore de noapte adevarata, invaluit in intunericul mistrios diluat local de jarul de sub caldare, picmiezul pare sa fie gata. Baba ridica capacele si controla rezultatul extragind de acolo pastas lucioasa, de un negru bleu-marin, bine mirositoare si gustoasa, care avea consistenta unei mamaligi bine legate.

Mai pe urma tehnica s-a modificat.

Intr-un an, una dintre matusi, mi-a prezentat acelasi produs sub numele de “dulceata”. Ii spunea dulceata pentru ca la 30-40 de kilograme de prune pusese vreo doua   kilograme de zahar…

Acum, nu mai stiu cum se face. Nu mai stiu daca mai exista instalatia pe care tocmai am descris-o, la cineva in curte. Nu mai stiu, de asmenea, daca se mai fac cantitati asa de mari. Familiile s-au micsorat. In sat din circa 3 500 de locuitori au  mai ramas circa 500. Copiii plecati la oras, nu mai apreciaza pricmiedzul. Prefera borcanele din tirg, viu colorate, pline de conservanti coloranti si aromatizanti in care se pretinde existenta unor gemuri, dulceturi si altele.

Si sa nu te gindesti cu tristete ca totul curge ? Si curge degeaba ? Sint, poate printre ultimii cunoscatori ai tehnicii, asa cum a fost ea in perioada ei de glorie. Oricum, cu siguranta dupa generatia mea, foarte putini isi vor aminti.

Nu tot ce este nou este bun. Nu orice schimbare este “evolutie”. Asa cum exista crestere, adica evolutie, exista si descrestere, adica involutie. Societatea umana contemporana pare sa fi intrat pe o panta descrescatoare din toate punctele de vedere.

Instrainarea insului in societate si pierderea caracterului lui uman, transformat fiind in consummator. Pierdeerea realtiilor lui cu vecinii si izolat in falsitatea veitii sintetice de zi cu zi care-i aduce  singuratate, nefericire, boli psihice si fizice. O   minoritate obeza, la propriu,  care ignora o majoritate subnitrita, la propriu…

Pentru ce sa fii mindru ca esti om ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: