De prin lume adunate

iulie 21, 2013

Din nou, o campanie de denigrare a medicilor si lucratorilor din sanatate (sic). Poate ceva mai atenuata numai de agresiunea fata de profesori si elevi (ca tot a fost bacu-l). De aceea simt nevoia sa impartasesc niste informatii medicale de prin lumea buna…
Austria
– un consult verbal 150euro
– o obturatie de canal 300 euro. Daca ai norocul maseaua sa aiba 3 canale, artimetica simpla ne da date dragute…
– batrinii care nu beau apa destula in zilele calde, merg la orice cabinet, chiar si dentar si se hidrateaza parenteral la doua zile cu 500ml de ceva… contra a 7 euro …
Batrinul Albion
– consult + recoltare de singe venos pt. analize 175 euro
– daca uiti (nu se pune problema sa nu-ti platesti intentionat) factura de la doctor se face automat dosar PENAL si te alegi cu inchisaore…
– daca te programezi la un consult medical si nu prezinti dar nici nu anunti, dosar penal… caci i-ai luat dintimpul pretios respectivului doctor…

Reclame

Impresii din capitala austerității

aprilie 11, 2013

Copiat de pe Facebook,
Lucian Sarbu

Zilele trecute s-a întâmplat să fiu la Atena, unde am avut un pic de treabă. Prilej cu care am luat, ca să zic așa, pulsul „austerității”. Cât de dură e această austeritate? Ce înseamnă ea? Cât e realitate și cât e poveste?

Imaginea pe care o avem la București e, fără doar și poate, deficitară. De fapt, canalele noastre de informare despre ceea ce se întâmplă în Grecia sunt în general două: pe de o parte mass-media, care zice câte ceva despre austeritate, dar lasă de înțeles că oricum grecii aveau salarii și pensii nesimțit de mari, care meritau și trebuiau tăiate, și chiar și acum, continuă să aibă salarii și pensii mult mai mari decât românii; și pe de altă parte românii care se duc an de an în vacanță în insulele din Marea Egee și care aduc vești oarecum contrarii mesajelor ambigue transmise de mass-media oficială.

Ei bine, austeritatea e reală și odată ajuns la Atena rezultatele ei sunt perceptibile la tot pasul.

Mai întâi de toate, impresia pe care ți-o lasă capitala Greciei e a unui oraș sărac și, mai ales, decăzut. Faptul că e plin de vestigii arheologice nu face decât să-ți întărească această senzație. La fiecare colț de stradă sunt cerșetori, și se vede de la o poștă că e vorba de o cerșetorie determinată ca urmare a unor lipsuri autentice. Pe homleși îi deosebești ușor de bătrânii sau mai puțin bătrânii care cerșesc de foame. Homleșii sunt, ca și la noi, maeștri în a-și exhiba fel de fel de plăgi pentru a stârni mila trecătorilor. Cerșetorii ceilalți sunt oameni care au fost cândva demni, dar care astăzi nu-și mai permit decât să cerșească demn.

Nu există drum cu metroul să nu se urce în vagon cineva care cerșește. Nu vorbesc aici de cei care cerșesc mascat, oferind chipurile spre vânzare fel de fel de mărunțișuri (brichete, pixuri etc.) așa cum vedem și la noi, prin București. Se cerșește pur și simplu, cerșetorii se urcă în vagon și încep să recite o litanie în grecește doar-doar le-o da cineva vreun bănuț.

Pe străzile din centrul orașului se întâmplă să întâlnești ceea ce credeam că e posibil doar la București: clădiri vechi, probabil de patrimoniu, complet abandonate și pe jumătate distruse. De asemenea, există și spații comerciale neocupate, tocmai acolo unde se presupune că ar trebui să existe bătaie pe vadul comercial.

În urmă cu câteva zile s-au aniversat 102 ani de la nașterea lui Emil Cioran. Cu acest prilej a început să circule o glumă: „De 8 aprilie, ziua lui Emil Cioran, românii vor face cel mai mare flashmob din istorie: vor ieși cu toții afară și vor merge încruntați.” Nu știu dacă grecii l-or sărbători și ei pe Cioran, dar sigur ar putea-o face cu ușurință. Conform datelor oficiale șomajul e undeva la 26% și șomajul în rândul tinerilor, pe la 60%. Se vede.

De multe ori mergeam pe stradă și mă întrebam ce ne deosebește pe noi de greci. Oamenii par la fel de posomorâți ca și românii, parcă suntem turnați din același aluat. Chiar și fizic ne asemănăm. Grecoaicele zici că sunt românce (evident, ăsta e un compliment…) și grecii, exceptându-i pe cei care au acel aer mediteranean tipic, vizibil și în operele de artă antice, cu părul ușor creț, bărbia proeminentă, buzele subțiri și ochii mari, zici că sunt români de-ai noștri, „mitici”. Chiar și la față sunt ușor oacheși, ca țăranii noștri de prin Bărăgan. Totuși, dincolo de posomoreală, grecii sunt foarte civilizați, răspund cu solicitudine la ceea ce îi întrebi și par să-și ducă resemnați povara zilnică.

Din câte mi se spune, singurul salariu care se mai oferă e universalul „600 de euro”, adică salariul minim pe economie, și asta numai pentru cei norocoși, care mai au șansa de a prinde un job. Pentru români 600 de euro poate părea ceva senzațional, dar trebuie ținut cont că grecii s-au bucurat aproape un deceniu (2000-2009) de venituri mult mai mari de 600 de euro și, în consecință, și-au calibrat cheltuielile (cu largul concurs al băncilor) în funcție de acele venituri. Astăzi 600 de euro sunt complet insuficienți, mai ales dacă ai o familie de întreținut și rate la casă.

La Atena am văzut pentru a doua oară ceva ce nu mai văzusem decât într-un orășel sărac din România, Deva: oameni în toată firea angajați la McDonald’s. Deși în București nu mă duc prea des la McDonald’s, poate o dată pe an, când sunt plecat undeva e unul din locurile preferate în care iau masa, pentru simplul motiv că e ieftin și știu ce mănânc (nefiind un gurmand, încercarea bucătăriilor locale mă lasă rece). Joburile la McDonald’s sunt prin tradiție cele mai prost plătite de pe piața muncii și de aceea la McDo-urile din București vedem că angajații sunt mai ales tineri, de cele mai multe ori studenți sau elevi aflați la început de carieră care au și ei nevoie de un ban de buzunar. Numai în Deva, un oraș care nu strălucește prin oportunitățile oferite locuitorilor săi, și la Atena mi s-a întâmplat să văd oameni în toată firea, poate de 40-50 de ani, făcându-și cuminți mcmunca.

Un coleg din SYRIZA, care de altfel o duce foarte bine – pensie de 1500 de euro, după ce avea 3650 de euro înainte de criză – îmi spune că momentan se încearcă o „compensare prin solidaritate” a situației negre de pe piața muncii. Adică, el, care are o pensie mare și își permite, se asociază cu alți câțiva oameni care încă mai au pensii sau venituri la fel de mari și încearcă împreună să îi dea de lucru cuiva care e șomer: poate să le gătească, să le facă menajul etc. Evident, nimic legal, dar în felul acesta persoana respectivă mai face rost de niște bani și supraviețuiește. Momentan e singura soluție.

Solidaritatea funcționează însă mai bine decât ne putem închipui noi. Atât cât se (mai) poate grecii sunt foarte sindicalizați și nu doar că nu se lasă călcați în picioare, dar se și sindicalizează ori de câte ori au prilejul. De exemplu, duminică urma să aibă loc o demonstrație a sindicatelor din industria de call-centere. O industrie relativ nouă pentru greci, atât de nouă încât sindicatul acesta, probabil mic, încă nu e dominat de nici un partid politic. În mod tradițional sindicatele grecești au legături cu partidele de stânga, unele industrii fiind împărțite între SYRIZA, comuniști, PASOK etc. De exemplu, din cele 14 sindicate ale puternicei industrii navale grecești, comuniștii domină trei care sunt esențiale pentru bunul mers al navelor: bucătarii, mecanicii și (sper să nu mă înșel) marinarii. Dacă sindicatele astea trei decid că e cazul să intre în grevă, obligatoriu trebuie să intre și celelalte.

Încet-încet, însă, se pare că toată solidaritatea se disipează și oamenii devin tot mai disperați. Deja-vu. Și la noi a fost la fel. Până la urmă, după ce a stat în stradă pe tot parcursul anilor 90, poporul român a cedat.

Colac peste pupăză, stânga din Grecia, care ar trebui să apere interesele populației muncitoare, mai e și foarte divizată. Pentru că pe PASOK nu-i vrea nimeni: sunt compromiși. SYRIZA reprezintă speranța. Dar SYRIZA nu-i suportă pe cei din stânga moderată, DIMAR, care sunt fugiți chiar din SYRIZA pentru a prinde un ciolan la guvernare, și la rândul lor nu sunt suportați de comuniști – KKE – care, în esență, sunt marxist-leniniști și aruncă în SYRIZA, ca de altfel în tot Partidul „Stângii Europene” (în care SYRIZA are un rol de frunte) cu fel de fel de acuze absurde, una mai aberantă decât alta (că fac jocurile intereselor imperialiste, că sunt doar niște „oportuniști”, că vor să distrugă unitatea stângii, că sunt „reformiști” și nu „revoluționari” etc.).

În sfârșit, o ultimă imagine a austerității o am la întoarcere, pe aeroportul Elefterios Venizelos: în zona de control al pașapoartelor, deși teoretic ar fi vreo zece porți de trecere, e deschisă doar una. Acolo am avut un mic moment de panică, pentru că în paralel cu avionul către București pleca unul către Asia și se formase deja ditamai coada de chinezi iar eu, băiat „deștept”, am așteptat până în ultima clipă intrarea în zona de control. Noroc că grecii făceau deosebirea între chinezi și restul și din când în când îi mai chemau peste rând pe cetățenii UE.

Restul porților de trecere așteaptă, probabil, terminarea austerității. Angajații care le vor deservi într-un viitor neclar de îndepărtat probabil sunt printre cei care astăzi se plimbă abulici pe străzile Atenei și așteaptă ca zeii să pună punct celei mai noi tragedii care a lovit Elada.

Tags: austeritate, grecia


Intrarea armatei romane in Timisoara 3 august 1919

martie 2, 2013

Intrarea armatei romane in TImisoara s-a realizat la 3 august 1919.
Evenimentul a trecut fara rasunet in populatia locala. Amintirile bunicilor mei (contemporani cu acesta) sint nule. La circa 50 km mai la sud, taranii isi vedeau de ale lor. S-a schimbat stapinirea. Pe ei a inceput sa-i priveasca mai apoi. Cind s-au intors de pe front soldatii (primiti cu mitralierele asezate pe peron) de exemplu. Asta da, a ajuns pina la mine prin relatare directa a unui fost combatant. (De aici am dedus ca Mosu meu a ajuns acasa DUPA 3 august 1919). Si mai apoi, cind tinerii au facut a doua oara armata la romani. De data asta, mai de durata. Contingentul 1900 a facut la austroungari o luna, a fost trimis pe front. La intoarcere au fost din nou concentrati de romani si au construit fortificatiile militare SECRETE din pintecele muntilor din defileul Dunarii. Au fost pusi sa jure ca nu vor spune nimic nimanui. Mosu meu, prin 60 ne-a povestit. Un frate al Babei, mai constiincios, nu a povestit niciodata nimic. Rezultatul a fsot acelasi. Copil fiind, mare lucru nu am tinut minte.


Isteria carnii de cal

februarie 28, 2013

Englezii iubesc caii. De aceea, englezii NU maninca carne de cal.
Noi, romanii, nu sintem englezi. Nici mongolii, de altfel. Mongolii maninca sigur, lapte de iapa. Nu stiu daca maninca is carne de cal. Romanii nu maninca obisnuit, dar, uneori, da. In alte parti ale lumii, carnea de cal este o delicatesa.
Recent, marele Albion a fost pacalit, in nus-ce produse cu carne tocata s-a gasit ADN de cal. De la ce o fi provenit ADN-ul nu se spune. Caci, daca in loc de carne tocata de pasare se face o pasta din piei si deseuri de pasare, ADN-ul de pasare este prezent. Asa se intimpla si cu cremvurstii, pateul, chiftelutele sau produsele declarate din pasare, sint din subproduse. Sau pastrama de pasare este umflata cu apa si gelatina de alta sursa. Poate ar fi bine sa se caute in produsele declarate de orice ADN de vaca (de la vaca nebuna). Gurile rele spun ca dintr-un kilogram de orice carne ies patru de mezel. Cum s-o face? prin adausuri din altele, de exemplu gelatina din oasele vacii nebune… Ca au ajuns sa lege si iauruturile cu gelatina. Mai ales cei dela Danone.
Dar dinsii, nu, carnea de cal si carnea de cal.
Carnea de cal NU este toxica. Sint populatii intregi care o maninca. In Romania s-a mincat multa carne de cal dupa colectivizare. Caii de la reforma au ajuns atunci in abatoare. S-au facut mezeluri de iesise un banc:
Salam din cal si pui. Se pune un cal si un pui, un cal un pui…
Prietenii nostri, romii (adica tiganii) cei discriminati (dar pozitiv) si care nu au nici un fel de resptec fata de populatia majoritara s-au apucat de negutatorie cu carne. De cal pe care o dau drept carne de vaca. Capetele si copitele, care-i pot da de gol, in imensa lor inteligenta, le arunca alandala pe unde da Dumnezeu sau indolenta lor.
Linga Galati, de vreo 3-4 zile s-a descoperit o groapa cu resturi de cai sacrificati. Ca resturile alea sint de ani buni de zile acolo, dasteptii din mass media n-au precizat (altfel cum ar mai fistirea bomba) si nici nu s-au intrebuat cum de a fost gasit depozitul doar de niste zile. Cu siguranta multa lume stia de el de ani buni.
Ultimul episod al dementei carnii de cal, identificarea ADN de cal in niste produse provenite din carene originara din Romania si ajunse la dragii nostir vecinei gretili… Ca ei nu stiau ce importa.
Si ultimul ultimul, de ieri, 1 martie, rusii au gasit ADN-ul buclucas in niste produse importate din Austria sau Elvetia… Daca ar fi din Elvetia, acolo se practica, inca, cresterea CIINILOR pentru sacrificare in scop ALIMENTAR. Este o veche practica lor intersiza prin lege de citeva zeci de ani, dar niciodata in totalitate abandaonata.


In vizita pe la prieteni

ianuarie 20, 2013

Vizitindu-mi prietenii virtuali, adica Rezboiu, Romania Military dar si alte bloguri, am inteles ca toata lumea se inarmeaza. China isi aduna rezerve alimentare, Japonia se cocoseste in Marea Chinei de Sud…
In Mali, se intimpla lucruri ciudate. Francezilor li s-a trezit cu militarismul lor cronic si, pe parcusul unui singur an calendariastic cu doua guvernari de nuante, afiramtiv, diferite au atacat niste tari de prin Africa.
In tot acest timp asitam la cea mai grava criza a capitaliamuli de cind s-a nascut el pe acest pamint. 5 ani de criza si va mai dura, daca e sa luam aminte la decalratiile belicoasei cucoane de la Berlin, fosta activiasta a tinerertului socialist german din defuncta RDG. (Titulatura partidului unic din RDG nu a fost niciodata de comunist, ci socialist).


Banatul si Regatul

decembrie 16, 2012

In postarea anterioara am mentionat atitudinea negativa pe care am simtit-o in toata copilaria fata de Regat din partea concetatenilor mi banateni. La toate nivelele. O atitudine dureroasa si nedreapta, mai ales ca mama mea era din regat.
Desi traind in Banat, nu am stiut niciodata conditiile in care Banatul s-a unit cu Regatul in 1919. Am stiut numai anecdota povestita de Mosul meu intors de pe frontul din Vest si primit cit se poate de prietenste pe peroul garii de la Timisoara cu mitralierele indreptate catre trenul cu soldatii care se repatriau prin forte proprii.
Prin bunavointa prietenului Nelu Craciun care mi-a furnizat citeva linkuri am aflat cu mirare cite ceva.
Daca provinciile Adeal si Banat au considerat ca se UNESC cu Regatul, acesta a considerat ca le anexeaza si s-a comportat ca atare.
Ca urmara a acestei anexari, timp de mai multe decenii (cel putin trei asa cum reise dintr-un memorandum adresat regelui in 1938) provinciile au fost spoliate de bogatii. Politica a fost de uzurpare a drepturilor autohtonilor care au fost subjugati de interesele de la centru. Politicienii locali au fost inlaturati in favoarea celor de la centru.
Unul dintre artizanii Unirii din 1918 a Banatului cu Regatul a fost Traian Vuia, cunoscut in primul rind pentru realizarea primului aparat zburator autopropulsat mai greu decit aerul. Traian Vuia si-a manifestat inca din 1922 nemultumirea fata de evolutia evenimentelor din Banat si s-a retras din politica. Este bine sa se stie ca Vuia a avut o solida pregatire juridica si a fost un avocat de succes si viitor. A renuntat la carierea juridica pentru cea tehnica in conditii pe care, de asemena, nu le stiu prea bine.
Am incercat sa copiez materiale pe care mi le-a semnalat prietenul Nelu Craciun in comentariul sau, dar sit-ul pe care sint nu-mi permite acest gest.
Iata link-ul pentru cei interesati.
http://www.banat.ro/Pro_Memoria.htm


Din ciclul ”Destsbilizarea lumii arabe”

septembrie 15, 2012

Un nou succes mondial al imbecililor de amerloci. Au dat drumul pe piata unui film imbecil ca si ei, „Inocenţa musulmanilor”, care a produs o mare agitatie in lumea araba. Atit de mare incit s-a soldat deja cu mai multe morti. Una dintre aceste, a ambasadorului american in Libia, a basicat pe toata lume incepind ca barakita obamel care tuna si fulgera si ameninta din nou (in calitatea lui de premiant Nobel pentru pace, banuiesc). Daca, asa cum m-am gindit initial, gestul a fost calculat pentru a justifica un nou atac impotriva cuiva, nu prea vad cum se va obtine ce s-a intentionat: Libia, Egiptul, Kenia, Sudanul, Tunisia, Afganistanul s-au aprins si au inceput protestele in fata democraticelor ambasade americane. Din ricoseu au incasat-o si nemtii si englezii. Astia din urma nu numai la ambasade, ci si printr-un atac direct la unul dintre mostenitorii tronului care, alta treaba nu avu, decit sa se plimbe prin Afganistanul ”pacificat” de trupele de ocupatie.
Sa vedem ce mai urmeaza.
Mie aceasta perioada imi suna a 29-45.