Turcia turistica

Iulie 7, 2013

In urma cu vreo 15 ani am poposit pe meleagurile turcesti in cadrul unei excursii cu masina. Amintirile de atunci sint vii si acum in memoria mea si m-au ajutat sa ma tin departe de asmenea experiente.
Numai ca experienta mea nu se potrivea cu cea a altora care agreeaza Turcia ca destiantie turistica…de electie. Chiar in dimineata aceasta am auzit un nene la un post TV dind exemplu Turcia in legatura cu turismul…
Iata ce am gasit pe un blog al unui talentat scriitor deghizat in MF-sit.

Ziua 5 – Croaziera pe 12 insule – long version

Ziua de mijloc a concediului a fost și cea mai săracă în normalitate.

Pentru o mai ușoară înțelegere a fenomenelor voi împărți acest text în două părți:
a) ce trebuia să se întâmple;
b) ce s-a întâmplat.

a) la ora 09:00 un autocar ultramodern ne preia din fața hotelului și ne duce în port la Fethiye unde ne îmbarcăm pe un vas de croazieră superb, un soi de nestemată flotabilă. La bord vom savura un prânz select, pe bord vom face plajă și lângă bord vom înota în golfuri virgine. Seara, obosiți dar debordând de fericire vom fi aduși la mal. La mal același autocar ne va prelua și livra la hotelul sus menționat.

b)la ora 09:00, exact cum scria pe bilet, nu s-a întâmplat nimic. La ora 09:15, acțiunea continua. Pe la 09:30 am ieșit din curtea hotelului și am început să scrutăm zările. Când mă pregăteam să sun la numărul de pe spatele biletului am fost martorul unui fenomen cultural local interesant: un grup de oameni urca dealul în urma unui microbuz ce mergea trist și lent.

– Coane, ciudate obiceiuri pe-aici…
Mă întorc și-l văd pe Doru lângă mine clătinând trist din cap.
– Ha?
– Tu știi ce mașină e aia?
– Un microbuz.
– Ete microbuz. E un dric.
– Și ce-i așa ciudat?
– Păi îți dai seama că la ora 10 mortu’ e deja îngropat?
– Poate așa o fi cerut mortu’ frate.
– Ce să ceară?
– Să fie îngropat de dimineață. Ce, tu ai prefera să te îngroape la prânz? Sau seara? Dacă tot ai plecat la drumul fără de întoarcere nu mai bine să mergi pe răcoare?
– Ai și tu dreptate. Dar de ce dracu toți au pantaloni scurți? Și-s doar bărbați?
– Altă cultură. Femeile n-au voie la înmormântări; stau acasă și fac baclavale. Lasă-i cu mortu’ lor hai să-i sunăm pe labagiii ăștia cu autocarul.
Ne întoarcem în hotel și sunăm la numărul de pe bilet. Ne răspunde…un robot turc.

– Ce facem?
– Lăsăm fetele aici și noi mergem la taraba ăstora și le dăm foc. Ca la Plevna, coane.
– Dorule, tu spuneai că nu bați turci înainte de ora 7.
– În primul rând e trecut de 9 juma’ și-n al doilea rând…
N-am mai apucat să aflu care era al doilea rând pentru că mă pomenesc cu pitica lângă mine:
– Tati, hai că a venit autocarul!
Ieșim cu bagajele aferente (mai puțin placa de surf pe care am uitat-o în autocarul de Pamukkale) și ne ia o amețeală ușoară. Dricul!
Din dric țâșnește primul turc blond pe care l-am văzut.
– Frate ce-i cu ăsta?

Până să ne dumirim noi ce și cum, cu cele mai elegante maniere, turcul ne-a instalat fetele pe niște bănci comode din vinilin vintage și, plin de bunăvoință, ne-a spus următoarele:
– Hello!
– Hello!
– We are going now to the most exciting trip: 12 islands cruise, my friends.
– Coane, văd că ăștia sunt toți prieteni cu noi.
– Mda. Foarte prieteni. Tell me, my friend, what the fuck is this?

Total nesurprins de atitudinea mea neprotocolară, mai ales că eram deja prieteni, turcul mi-a răspuns extrem de profesional:
– We have two buses: the new one is very modern, has aircon, but the brakes are broken. He, he! Yes, the brakes are broken! The old one -this one- is ok, but has no much power left. Is ok, my friend?
Era atât de jovial că nu puteai să te superi pe el. Și nu era vina lui că microbuzul rămăsese fără puteri.
În timpul ăsta Doru îi tot dădea târcoale agregatului.

– Coane, incredibil, dintotdeauna am vrut să merg cu așa ceva. E un J9.
– Ce-i aia J9?
– Peugeot J9. Nu știi? Toate filmele cu Louis de Funes când era el jandarm… numai J-uri d-astea erau. Super tare.
Și spunând astea dă se se urce.
– Just a moment my friend!
Turcul nostru care se suise la volan veni fuga la noi.
– I’m sorry my friend, but up the hill only women and children sit. It has no much power left, my friends. But to Fethiye no more hills. This is the only one. I’ll tell you when to jump in.

Așa că procesiunea a continuat și cortegiul de bărbați în pantaloni scurți, a crescut cu doi membri. Când am ajuns în vârf deja eram prieteni la cataramă cu toții și discutam fluent în 3-4 limbi. Doru cel puțin se dezlănțuise și se ținea scai de cel mai gras turc:
– My friend!
– M?
– Is hard to the hill with small oxes?
– M?
– Small oxes?
– No engles. Espaniol?
– Coane, cum se spune bou mic în spaniolă?
– Muuuu.
– În spaniolă… la bou se spune muuuu?
– Dacă nu înțelege zi-i muuuuues.

Și timp de 10 minute până ni s-a permis urcarea în troacă Doru l-a inițiat pe turc în proverbele românești, nn moment mai tensionat fiind provocat de o adaptare nefericită: „como est turkiș est die microbus”.
Când ne-am văzut cu toții în minibus ne-am făcut rugăciunile în limbile materne și ne-am lăsat duși la vale. Stăteam claie peste grămadă și de undeva din spate am auzit vocea iubirii mele:

– Mă, știți ce ne lipsește acum? O găină într-o colivie pe care s-o țin în brațe ca-n filmele cu pakistanezi.
În cei 12 kilometri de vale ce ne despărțea de Fethiye nu ne-a depășit niciun BMW, Ferrari sau Lambo. Doar un camion care transporta cherestea și al cărui șofer avea intenții sinucigașe.
Portul ne-a impresionat la maxim. Ni s-a părut incredibil cum sute de epave sfidează legile elementare ale bâldâbâcirii. Și cum scrutam noi acest cimitir naval mângâiați de o briză ușoară nevastă-mea continua să filosofeze cu voce tare:
– Știți care e diferența dintre noi și ăia care s-au suit pe Titanic?
– ?
– Ăia n-au avut nicio șansă pentru că nu s-au gândit că se pot scufunda. Noi n-avem cum să plutim.

Încurajați de nepăsarea turcilor care ne însoțeau și care ciripeau extrem de veseli în jur ne-am suit într-una din aceste conserve cu gândurile îndreptate mai mult spre cele veșnice decât spre distracția promisă.
La bord ne aștepta o imagine care ne-a alungat instantaneu orice gând negru: echipajul, în frunte cu căpitanul, ne-a dat onorul. Două vorbe despre echipaj: 3 copii sub 14 ani și un pezevenghi bătrân cu moacă de bețiv incorigibil , iar căpitanul aducea , vorba lui Marx, o adevărată plusvaloare: L/l/G : 150/150/150(cm/cm/kg). Dar cea mai haioasă chestie era că cel mai prăpădit dintre copii ținea în brațe o cutie de lemn pe care scria TIPBOX.
– Coane, ăștia vor bacșiș.
– Păi și nu merită? Io zic că dacă-s în stare să ne țină deasupra apei să le dăm tot ce-avem la noi.
– Exagerezi. Îți dai seama că treba e ultrasafe. Dacă-și iau copiii cu ei înseamnă că nu există pericole reale.

În momentul ăla Doru care se uita fix la unul dintre copii îmi spune:
– Coane, să știi că doar doi îs copii. Al treilea e un pitic pervers ca ăla din Game of Thrones.
La o examinare mai atentă mi-am dat seama că are dreptate, dar până să formulez un enunț încurajator de genul „poate n-o avea-o până la genunchi ” ne-am pus în mișcare cu o scuturătură de bun augur.
– Frate!
– Ce-i?
– Dacă ăsta e tot echipajul cine dracu’ a pornit vaporul?
Și atunci l-am zărit pe cârmaci. Mai aveți voi în minte imaginea lui Ilarion Ciobanu în rolul lui Gherasim? Noi îl aveam pe Jean Constantin. Cu fes, cu mustață cu tot tacâmul. Ca mare fan al serialului m-am dus la el și până la prima insulă l-am convins că-l cheamă Ismail. Și nici el nu s-a lăsat mai prejos și când m-am dus la prova a oprit muzica turcească din difuzoare și mi-a pus „My heart will go on”. Au fost momente rare și-mi pare rău că n-am cum să vă arăt fotografii.

Peripeții majore poate n-ar fi fost dacă nu ar fi existat un spirit de aventurier în Doru.

Doru și aricii de mare
Opriri au fost multe pe parcurs, unele din necesitate – se mai oprea motorul, altele la cererea pasagerilor – pentru scăldat și poze cu natura sălbatecă. Tragem noi lângă o insulă paradisiacă, ni se întinde scândura pentru lansarea la apă și fără prea multe farafastâcuri ne aruncăm în valuri. Când înot nu caut companie așa că m-am tras mai într-o parte și n-am participat la acțiunea propriu-zisă, dar când am revenit la bord i-am văzut pe toți strânși în jurul unui Doru care arăta ca un o țintă de tir cu arcul: oriunde te uitai vedeai ieșind țepi.

În calitate de medic primul lucru a fost să-mi storc slipii cu grijă pentru că nimic nu e mai enervant decât să intri într-o operație de anvergură cu chiloții plini. Apoi fiind și vorba de un prieten aflat în suferință m-am dus la Ismail și l-am rugat să pună o melodie tristă. Când mi-am făcut loc prin mulțime spunând „doctor, medcin, daktari” problema era deja pe cale să se rezolve: o cetățeancă purtând o ținută lejeră de călugăriță îi scotea lui Doru ultimele ace.
– Cum e coane?
– Doare ca dracu’!
– Cine-i asta?

– Habar n-am. Când am apărut pe punte în 4 labe cu acele astea ieșind din mine ea lucra la un goblen. A venit imediat, mi-a zis niște chestii în turcă și m-a așezat aici. Apoi a plecat. S-a întors cu o brichetă care am înțeles că-i a căpitanului, a flambat acul cu care lucra la puncte și s-a pus pe treabă.A scos vreo 30 de ace până acum.
– Dar cum ai reușit să ajungi în halul ăsta?
– Am vrut să-mi fac o poză pe stânci.
– Așa și?
– Și…AUU!… pe stânci erau niște viermi roșii.
– Viermi roșii? Înarmați? Au tras în tine?
– Nu, mă! Mi-a fost scârbă să mai pun piciorula acolo și l-am pus alături. Ei, alături era o familie de arici de mare.
– Asta cu un picior am înțeles, dar tu ai țepi peste tot.
– Păi nu era normal să mă împiedic?
Cât timp am stat noi de vorbă turcoaica terminase cam tot ce era de terminat și-și admira rezultatul.

– Coane, dă-i bani.
– Cât să-i dau?
– Nu știu.
– Păi tu cam cât iei?
– Pentru scos țepi de arici de mare? În București prețurile-s jos de tot la asta.
– Auzi, dar n-avem asigurare?
– Ba da.
– Hai să-i dăm pe asigurare. Aoleo!
– Ce-i?
– Băi eu nu mi-am făcut mutație pe București.
– Așa și?
– Am auzit că țepii ăștia au niște otravă pe ei.Poți să paralizezi. Dacă află asta că am asigurare de Teleorman și n-o să-mi mai sugă veninul?
Vrând să arate tuturor cât de bine îi e, Doru a făcut un gest de la care e bine să se abțină orice persoană proaspăt operată fără anestezie. A sărit de pe bancă drept în picioare. În momentul respectiv sosea la locul tragediei căpitanul (cel mai probabil pentru a-și recupera bricheta nu că s-ar fi prăpădit de grija pasagerior), iar căpitanii, e lucru știut, poartă sandale cu talpă de lemn. Peste o secundă prietenul meu se prăbușea pe aceeași bancă cu sânge șiroindu-i din degetul mic de la piciorul drept, deget din care mai rămăsese ceva cărniță atașată de trup, restul fiind lipit pe flecul turcului.

Iar căpitanul, care până în acel moment nu dăduse niciun semn că ar înțelege engleza darămite să o și vorbească se apleacă compătimitor și-i spune:
– My friend…today… not your lucky day!
Dacă nu se anunța prânzul – în cel mai prozaic mod prin lovirea unei linguri de o găleată – probabil că discuția ar fi continuat, dar așa am fost întrerupți în modul cel mai plăcut. Și s-a-ncins o bătălie pe mâncare cum am văzut numai la congresele de medicină internă. Copiii și cu Doru care zăcea rănit n-au avut nicio șansă. Noi ceilalți am mai prins nițel orez. După ce s-a isprăvit mâncarea gratuită, membrii echipajului au început să vândă mâncare la prețuri reciproc avantajoase :un cartof prăjit (tăiat în patru) 2 euro, o porție de pilaf 4 euro, o porție de orez cu pește 10 euro și tot așa. Toată șmecheria era să nu ți se facă sete pentru că prețurile de pe continent (să zicem de la Pamukkale) păleau pe lângă ce se plătea în largul coastelor.

La revenirea la țărm cine ne aștepta? Blondul cu J9. Când l-a văzut pe Doru venind târâș a fost brusc îngrijorat.
– What happen’ my friend?
– I stepped on a… coane, cum se spune la arici de mare?
– Plm…sea arich.
– I stepped on a sea…something.
– Very bad, my friend, but…is your lucky day!
Doru l-a privit extrem de neîncrezător. În sfârșit cineva îi spunea că a avut noroc că e șchiop.
– I almost lost a toe, also. What do you meen is my lucky day?
– Is your lucky day, my friend. You will sit inside with the ladies.

Adresa este https://www.facebook.com/pages/Iaacasaro/121369464589135

Anunțuri

”Casu si urda stau pe iarna la congelator?”

August 22, 2012

Conita,
Dupa umila mea parere, ele stau daca mata le pui. Nu cred ca este obligatoriu sa fie iarna. Am ferma convingere ca si vara-i la fel. Doar ca nu stiu ce mai scoti, dupa …
S-auzim de bine, conita!
Cu respect, GZV


De ce se brinzeste laptele la fiert…

Aprilie 10, 2012

Face parte din categoria raspunsuri…
Laptele se brinzeste in doua situatii.
Cele mai adesea pentru ca este inceput sa se acreasca.
Foarte rar, este vorba de laptele din primele 2-3 zile de dupa fatatre cind nu este lapte, este ”curasta”. Adica, un fel de lapte inca imatur. Asta sa incheaga. De obicei nu se mulge sa lasa pentru puiul animalului. Femela de indiferent ce se mulge NUMAI dupa vreo saptamina. Pina atunci suge numai puiul.
Capra, nu face exceptie.
Femela de capra se numeste capra. Masculul, tap. Puiul, ied-iada.
Vaca, taur, vitel-vitica.
Iapa, armasar, minz-minza
e.t.c


Cum functioneaza UE ?

Noiembrie 7, 2011

Intrebare: Cum functioneaza UE?

Raspuns: Prost.


Intrebare: Cum trebuie sa arate vaca cind naste ?!!!!

August 4, 2011

Raspuns

Vaca nu NASTE, vaca FATA. Femela de om, recte FEMEIA este singura fiinta care naste (in limba romana).

Poate fi transformata intrebarea in ”Cum fata vaca ?”

Pai vaca fata ca orice animal. Adica, cel mai adesea in picioare. Iar vitelul vine, cel mai adesea cu picioarele din fata inainte.

Ridicarea omului in pozitie bipeda a dus la probleme speciale la nastere datorita modificarilor pe care le-a suferit bazinul obligat sa suporte intreaga greutate a corpului.

Pentru mai multe amanunte a se vedea pregatirea vacii pentru fatare.

”Succesuri” la informare.


Raspunsuri…

Iulie 5, 2011

Un blog iti da posibilitatea de a afla o gramda de chestii…

Cel mai fascinant mi se pare cititul sintagmelor prin care se acceseaza respectivul blog.

De departe, cel mai util cuvint de cautare al acestuia este ”urda”… Oare de ce ? Stau si ma minunez.

Ultima drgalasenie suna asa ”ce se paote face cu urda…”

Ce sa se poata face !?

  • – se maninca ca atare ca orice produs lactat
  • – se da cu sare si se conserva pentru iarna. Din urda asta sarata se face un sos de brinza care este foarte bun ca adus la carofii copti in coaja. Il faceau foarte des ai mei iarna…
  • – se face orice  fel de placinta, prajitura, strudel care se face si cu brinza de vaci
  • – se pot face papanasi
  • – se pot face caltite umpute cu diverse amestecuri cu curda si marar, urda, ou  si stafide ca atare sau la cuptor…
  • – se  poate face pasca…

Singura limitare este imaginatia dragele mele doamne si domnisoare…


„Olari care fac oale”

Martie 29, 2011

Ar fi interesant sa vedem niste olari, dar care nu fac oale…

Asa cum cineva cauta „olarii fac oale”, altcineva cauta o alta trasnaie „urda din lapte”.

Stau si ma intreb, din ce se poate face urda, daca nu din lapte, ma rog, un subprodus al laptelui ! Din vin, bors sau bere ? ! 😆

Siu ca se mai face brinza si din soia. Intii se face lapte din soia iar ulterior se incheaga ca oricare lapte. Nu stiu daca din acest lapte vegetal se poate face si urda. Dar, totusi, tot lapte trebuie sa fie initial.

Intre noi fie vorba, laptele de soia are un gust tare scirbos.